Minstrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a anunţat că doreşte extinderea colaborării cu România, inclusiv prin  participarea militarilor britanici la exerciţiile din ţara noastră.

"Oficialul britanic a manifestat interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România, mai ales în actualul context de securitate internaţională, precum şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de ţara noastră. Michael Fallon a exprimat, de asemenea, deschiderea pentru sprijinirea procesului de reformă a sectorului apărării în România", se arată într-un comunicat al guvernului, după discuţiile dintre Fallon şi premierul Ponta.

Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România, subliniind, totodată, că împărtăşeşte îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.

El a mai anunţat că, în luna octombrie, unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanţa.

Mediafax

Foto: bbc.co.uk