Elena Băsescu şi fiica sa, Sofia, au fost externate. Fiica preşedintelui a recunoscut că este fericită: „Sunt o femeie împlinită şi foarte fericită”.

Elena şi fiica sa, Sofia Anais, vor petrece următoarele câteva zile la părinţii soţului fiicei preşedintelui, Bogdan Ionescu. Alături de EBA a fost, în momentul externării, soacra ei, mama ei, dar şi Traian Băsescu, sosit cu o coloană oficială.

EBA şi fetiţa ei au stat într-o rezervă pe durata internării şi a plătit 300 de lei pentru fiecare zi petrecută în spital. În total, Elena Băsescu a avut de achitat o factură de 1.500 de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Leonard Grecescu. Cu două ore înainte de externare, în faţa Spitalului Universitar a fost adus un tort din ciocolată şi fructe de pădure, pe care era scris Sofia-Anais. Tortul a fost împărţit jurnaliştilor şi aparţinătorilor care se aflau în faţa spitalului