Realizatorul TV Mircea Badea a fost amendat cu 585 de lei de poliţiştii de la Rutieră, duminică dimineaţă, după ce a fost prins circulând cu 138 km/h pe DN1, în judeţul Prahova, între Băneşti şi Floreşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Viteza legală maximă în zona unde maşina lui Badea a fost înregistrată de radar este de 100 km/h. Realizatorul TV a refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie, au mai spus sursele citate.
Realizatorul TV nu s-a putut abţine să nu se laude cu păţania sa pe pagina sa de Facebook:
“M-a oprit poliţia, spuneau ca aş fi avut 138 km/h. Mi s-a parut puţin, poate eram în frânare. N-am zis nimic. Mi-au dat procesul verbal şi m-au întrebat dacă vreau să-l semnez. Am spus că nu ( eu nu ştiu să scriu). Asta e tot. N-a fost niciun scandal. Am raspuns cu da sau nu la întrebarile miliţianului”., a scris Badea