Poliţiştii din Ialomiţa au reţinut şi cer arestarea preventivă a doi bărbaţi, unul din Bucureşti, celălalt din judeţul Ilfov, acuzaţi de contrabandă, după ce au fost prinşi transportând 200.000 de ţigări care nu au timbre româneşti.
Conform unui comunicat dat publicităţii, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi cei din cadrul poliţiei municipiului Urziceni au oprit, vineri, o autoutilitară pe raza oraşului Urziceni, în urma controlului constatând că maşina, în care se aflau doi bărbaţi, transporta 199.980 deţigări de contrabandă.
Pachetele depistate nu aveau timbre care să permită comercializarea pe teritoriul României, având aplicate timbre cu litere chirilice. Toate cele aproape 10.000 de pachete, a căror valoare este estimată la peste 120.000 de lei, au fost confiscate, iar autoutilitara a fost indisponibilizată.
Cei doi bărbaţi care transportau ţigările, unul în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti, celălalt în vârstă de 40 de ani, din judeţul Ilfov, au fost reţinuţi sub acuzaţia de contrabandă. Ei vor fi prezentaţi, sâmbătă, Parchetului de pe lângă Judecătorie cu propunere de arestare preventivă.