Familia regală din Arabia Saudită a decis să construiască o barieră care să fortifice graniţa cu Irak, ce se întinde pe o distanţă de 965 de kilometri, scopul acestei construcţii fiind de a apăra ţara de invazia grupării teroriste Stat Islamic, informează Daily Mail.
Un atac sinucigaş produs săptămâna trecută, la graniţa saudită, s-a soldat cu uciderea a doi vameşi şi a comandatului acestora. Un analist local a apreciat că a fost vorba despre primul atac SI asupra Arabiei Saudite, deşi gruparea teroristă, care în prezent ocupă vaste teroritorii din Siria şi Irak, nu a revendicat acest atentat.
Proiectul a fost inaugurat în luna septembrie a anului trecut de către regele Arabiei Saudite, Abdallah bin Abdulaziz al-Saud, la scurt timp după ce insurgenţii Statului Islamic au ajuns pe teritoriul Irakului.
Construcţia, care va fi făcută din două rânduri de garduri şi un şanţ la mijloc, va cuprinde 78 de turnuri de supraveghere, dotate cu radar, 8 centre de comandă, precum şi posturi de gardă.
"Mare Zid" din Arabia Saudită va beneficia, de asemenea, de zece vehicule de supraveghere, 32 de centre de intervenţie, precum şi trei echipe de intervenţie rapidă, informează Janes.com.
Potrivit unui video de prezentare, construcţia va fi dotată cu radare ce pot depista persoane până la o distanţă de 20 de kilometri, iar autovehicule până la o distanţă de 40 de kilometri.
Mediafax