Un cleric al Statului Islamic (SI) susţine că gruparea este responsabilă de atacul soldat cu 12 morţi asupra redacţiei revistei franceze de satiră Charlie Hebdo la Paris, relatează vineri DPA.
“Am început cu operaţiunea din Franţa, pe care o revendicăm. Mâine se va întâmpla în Marea Britanie, America şi în alte ţări", a afirmat Abu Saad al-Ansari, într-o predică în oraşul irakian Mosul, controlat de Statul Islamic, notează Agerpres.ro.
"Acesta este un mesaj pentru toate ţările care participă la coaliţia care a ucis membri ai Statului Islamic", a adăugat el.