Un număr de 8.800 de persoane şi 2.484 de obiecte semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate în 2014 de poliţiştii români, împreună cu partenerii din ţări ale spaţiului Schengen, potrivit un bilanţ dat publicităţii vineri de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Pe teritoriul României, în urma schimbului suplimentar de date şi informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR, au fost găsite 5.667 de persoane.
Poliţiştii români au pus în aplicare 651 de mandate europene de arestare, au identificat 120 de persoane semnalate ca fiind dispărute din statele membre şi au depistat alte 2.802 de persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară, mai precizează IGPR.
Tot pe teritoriul României au fost găsite 2.121 de autoturisme care erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. De asemenea, poliţiştii români au găsit 10 arme de foc semnalate în vederea indisponibilizării, precum şi 14 documente.
Partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, tot în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE, 3.133 de persoane căutate de autorităţile române. Dintre acestea, 1.631 erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, 130 de persoane erau semnalate ca fiind dispărute din România, iar 619 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară.
Totodată, 1.088 de autovehicule şi două documente, semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, au fost găsite în alte statele membre.
Potrivit IGPR, anul trecut, Biroul SIRENE a avut un aport esenţial în facilitarea schimbului de informaţii cu privire la reţinerea şi arestarea unor nume sonore din lista celor mai căutate persoane la nivel internaţional (Most Wanted), în baza mandatelor europene de arestare difuzate în Sistemul de Informaţii Schengen.