O persoană s-a înecat şi două sunt date dispărute după ce două nave comerciale au intrat în coliziune duminică în apele agitate ale Mării Adriatice, a anunţat Garda de Coastă italiană, citată de Reuters.
O navă turcească a naufragiat după ce a intrat în coliziune cu un vas sub pavilionul Belize, în condiţii de vizibilitate foarte scăzută, la circa o milă marină de portul italian Ravenna, a declarat un oficial al Gărzii de Coastă.
Salvatorii aflaţi la bordul ambarcaţiunilor şi elicopterelor deplasate la faţa locului au reuşit să salveze patru din cei 11 membri ai echipajului navei turceşti şi au localizat şi fac eforturi de a-i salva pe încă patru marinari, a precizat sursa citată.
Acest accident a survenit în timp ce Italia participă la o vastă operaţiune de salvare a câtorva sute de pasageri ai unui feribot care a fost cuprins de un incendiu în cursul nopţii, tot în Marea Adriatică, între Grecia şi Italia.