În ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au intervenit pentru salvarea a 62 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu S.M.U.R.D.

Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în această săptămână, a peste 96 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie au executat 57 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală S.M.U.R.D. Bucureşti (10 misiuni), Târgu Mureş (13 misiuni), Craiova (12 misiuni), Arad (11 misiuni), Iaşi (8 misiuni) şi Constanţa (3 misiuni).
De asemenea, în perioada menţionată, aeronava SMURD tip Piper PA-42 CHEYENNE III a efectuat cinci misiuni de asistenţă medicală pentru salvarea a cinci persoane la Oradea, Iaşi şi Satu Mare.
Alte două misiuni speciale de transport organe pentru transplant au fost executate cu ajutorul aeronavei tip Piper PA-42 CHEYENNE III la Sibiu şi Iaşi.

La solicitarea Agenţiei Naţionale de Transplant, ministrul Afacerilor Interne, a aprobat ca avionul medical SMURD să efectueze o misiune pe ruta Bucureşti – Sibiu şi retur pentru a transporta o echipă medicală pentru realizarea unui transplant. În acelaşi scop, un alt zbor a fost efectuat pe ruta Bucureşti – Iaşi.

Activitatea aeriană S.M.U.R.D. este destinată intervenţiei medicale de urgenţă şi transportului pacienţilor aflaţi în stare critică.