Papa Francisc s-a recules sâmbătă în celebra Moschee albastră din Istanbul, în a doua zi a vizitei sale în Turcia musulmană dedicată în mare parte dialogului interreligios, relatează AFP şi DPA, citată de Agerpres.

Alături de muftiul Rahmi Yaran, Suveranul Pontif a meditat timp de circa două minute, cu ochii închişi şi mâinile unite, aşa cum a făcut în urmă cu opt ani predecesorul său Benedict al XVI-lea în acelaşi loc.

Sosit la moschee la bordul unui modest vehicul de serie, papa Jorge Bergoglio, de 77 de ani, a fost primit de muftiul Istanbulului, care l-a însoţit într-o vizită de durată în impozantul edificiu construit la începutul secolului al XVII-lea în timpul sultanului Ahmet I.

Cei doi clerici s-au oprit îndelung în faţa "mihrab"-ului, firida din peretele moscheii care indică direcţia spre Meca, unde este expusă sura 19 din Coran care evocă concepţia imaculată a Fecioarei Maria.

În timpul vizitei sale din 2006, gestul lui Benedict al XVI-lea în Moscheea albastră a fost asimilat unei rugăciuni, dar Vaticanul a precizat că a fost vorba despre o "meditaţie". Sfântul Scaun a anunţat că succesorul lui Benedict va face acelaşi lucru, notează AFP.

După ce a încheiat vizita la moschee, papa a traversat cu maşina marea esplanadă a cartierului Sultanahmet până la Hagia Sofia, biserică bizantină construită în secolul al VI-lea, tranformată în moschee după cucerirea Constantinopolului de către Imperiul Otoman în 1453 şi care a devenit muzeu în 1934.

O mulţime de circa o mie de persoane l-a aşteptat pe Papa Francisc în faţa clădirii, agitând drapele turceşti, argentiniene şi ale Vaticanului, sub privirile atente ale numeroşilor poliţişti mobilizaţi cu prilejul vizitei Sfântului Părinte.

La venirea la Istanbul Suveranul Pontif a fost întâmpinat de Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, care l-a numit pe Francisc "preaiubit frate întru Hristos" şi a afirmat că "binecuvântat este cel care vine în numele Domnului".

.