Peste 4.000 de zboruri au fost anulate sau amânate miercuri în Statele Unite, unde vremea rea care s-a abătut asupra coastei de nord-est a dat peste cap planurile a milioane de americani pentru Ziua Recunoştinţei.

671 de zboruri au fost anulate şi 3.467 amânate. Aeroporturile cele mai afectate sunt Philadelphia, Newark, La Guardia din New York şi Reagan National din Washington, potrivit site-ului Flightaware.com.

Compania United a anunţat amânări de cel puţin o oră şi jumătate la JFK din New York şi de peste trei ore la Newark şi la aeroportul La Guardia.

Peste 46,3 milioane de americani şi-au planificat deplasări pe o distanţă de cel puţin 80 de kilometri cu ocazia Zilei Recunoştinţei, potrivit Asociaţiei automobiliştilor din Statele Unite (AAA), dintre care 41,3 milioane (90%) cu maşina şi 3,5 milioane cu avionul.

Din cauza vremii rele, unele companii aeriene au anunţat că ar putea elimina taxele în unele aeroporturi pentru persoanele care iau avionul dinspre sau înspre nord-estul Statelor Unite şi doresc să îşi schimbe zborul.

Ziua Recunoştinţei, sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din noiembrie, este unul dintre evenimentele cele mai populare printre americani. Această sărbătoare îşi are originile în primii ani (1620) ai colonizării actualului teritoriu al Statelor Unite, când europenii sosiţi de curând au mulţumit lui Dumnezeu pentru abundenţa recoltelor şi ajutorul dat de indieni, conform tradiţiei.

Potrivit AAA, distanţa medie pe care americanii urmează să o parcurgă în acest an cu ocazia weekendului prelungit de Ziua Recunoştinţei va fi de 883 de kilometri dus-întors.