Un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgenţă pe o autostradă din statul Arizona. Din infrmaţiile iniţiale reiese că aparatul de zbor a avut probleme de natură mecanică şi pilotul a fost forţat să aterizeze imediat. Niciuna dintre cele trei persoane aflate la bord nu a fost rănită.
Autorităţile americane spun că avionul a aterizat pe autostrada Intersatatală 8 (I8), la sud de oraşul Phoenix, după ce pilotul a transmis un mesaj "mayday" către Administraţia Federală de Aviaţie.
Pilotul, soţia acestuia şi fiica lor în vârstă de 10 ani au scăpat nevătămaţi, transmite AP. Poliţiştii sosiţi de urgenţă la locul incidentului au găsit avionul "parcat" pe marginea drumului, iar o aripă a acestuia bloca o bandă de mers.
Mai multe maşini de poliţie au escortat avionul până la ieşirea de pe autostradă, acesta fiind pilotat la sol chiar de pilot. Circulaţia rutieră a fost reluată după câteva ore.
Un avion de mici dimensiuni a aterizat pe o autostradă din Arizona
14 noiembrie 2014
(34 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Parada maşinilor de epocă
(17 mai 2014)
60 vizualizări
Un bebeluş din Galaţi a murit după ce a fost trimis acasă!
(31 octombrie 2014)
40 vizualizări
Un jurnalist Financial Times ar fi murit după ce a fost tras în apa unei lagune din Sri Lanka de un crocodil
(15 septembrie 2017)
42 vizualizări
Libia: Un avion militar s-a prăbuşit la Benghazi
(29 iulie 2014)
33 vizualizări
Trafic îngreunat pe DN1, în zona Baloteşti, în urma unui accident
(4 octombrie 2016)
51 vizualizări
Accident grav pe DN7: Un mort şi 10 răniţi
(1 octombrie 2015)
41 vizualizări
Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul Gala Bute
(21 aprilie 2015)
35 vizualizări
Şofer sirian prins când "zbura" cu 206 km/h pe DN 1
(3 septembrie 2015)
46 vizualizări
Accident la Mina Lupeni: un miner în vârstă de 42 de ani a murit
(18 iulie 2018)
79 vizualizări
Un avion de pasageri nord-coreean a aterizat de urgenţă în China
(22 iulie 2016)
55 vizualizări
Trei militari români au fost răniţi în Afganistan; unul dintre ei este în stare gravă
(15 septembrie 2017)
58 vizualizări
Premiul categoriei I la Loto 6/49, de peste 13,3 milioane de lei, nu a fost câştigat. Numerele extrase duminică, 2 august
(3 august 2015)
29 vizualizări
ICCJ: Viorel Hrebenciuc, arestat la domiciliu. Decizia nu este definitivă
(19 martie 2015)
69 vizualizări
Ministrul Transporturilor a cerut un control în cazul accidentului de autocar din Ungaria
(8 februarie 2014)
42 vizualizări
Putin acuză Uniunea Europeană
(22 noiembrie 2013)
31 vizualizări
Vicepreşedintele SUA: Rusia subminează statele vecine finanţând partide şi exploatând corupţia
(28 mai 2015)
35 vizualizări
Regimul din Siria este dispus să intre la negocieri pentru pace
(3 octombrie 2015)
38 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























