Un general de poliţie irakian a fost ucis, vineri, într-un atentat cu camion-capcană comis în localitatea irakiană Baiji, situată la nord de Bagdad, o zonă unde serviciile de securitate irakiene luptă împotriva grupului terorist Stat Islamic. Un terorist-kamikaze s-a aruncat în aer la bordul unui camion-cisternă, la un punct de control din zona Al-Sinai, în localitatea Baiji.
Explozia s-a soldat cu moartea generalului de poliţie Faisal Ahmed şi cu rănirea altor nouă agenţi de poliţie. Autorităţile au dejucat alte trei comploturi de atentate cu camioane-capcană.
Situaţia este îngrijorătoare pentru guvernul irakian stabilit de americani. Practic, statul irakian mai controlează doar zona din jurul capitalei şi câteva regiuni din sudul ţării.