Gruparea Stat Islamic (SI) a executat vineri, în public, un cameraman irakian, pe fratele acestuia şi alţi doi civili într-o localitate situată la nord de Bagdad, a anunţat un membru al familiei victimei, citat de AFP.
Statul Islamic a executat, de asemenea, vineri în nordul ţării nouă persoane pe care le suspecta care ar avea legături cu sunniţi anti-SI, potrivit unor surse din domeniul securităţii.
Jihadiştii l-au ucis pe Raad al-Azzawi, un cameraman în vârstă de 37 de ani care lucra la postul de televiziune local Sama Salaheddine, şi pe alte trei persoane la Samra. Potrivit organizaţiei Reporters sans Frontieres (RSF), acest jurnalişt, tată a trei copii, a fost răpit de gruparea jihadistă pe 7 septembrie.
Grupul terorist sunnit Stat Islamic (SI) ocupă vaste regiuni din nord-vestul Irakului şi din sud-estul Siriei, unde a proclamat un "califat islamic". Organizaţia teroristă a executat prin decapitare doi cetăţeni americani, un britanic.
De asemenea, un cetăţean francez a fost răpit şi decapitat în Algeria de o grupare afiliată organizaţiei Stat Islamic.