Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat, în plenul Camerei, la dezbaterea moţiunii simple a ACL, că nu este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă, scrie Mediafax. „Eu nu cred că este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă. Eu cred că treaba noastră este să creăm un cadru stimulativ, un mediu de afaceri propice pentru crearea de locuri de muncă şi încurajarea ocupării în mediul privat“, a spus Ioana Petrescu, în plenul Camerei, unde are loc dezbaterea moţiunii simple a ACL intitulată „Ministerul MTO-minciună, taxare, oprirea economiei“.
Ea a arătat că scutirea pe profitul reinvestit şi reducerea CAS vor avea un efect benefic asupra creşterii locurilor de muncă.
Aceasta a mai arătat că efectele măsurilor stimulative se resimt în creşterea numărului de persoane ocupate prin serviciul public de ocupare în primele şapte luni ale anului 2014, realizându-se încadrarea unui număr de 234.000 de persoane.
PNL şi PDL au depus, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată „Ministerul MTO - minciună, taxare, oprirea economiei“. Moţiunea a fost semnată de 108 deputaţi PNL şi PDL.