Un avion aparţinând companiei Malaysia Airlines, dur afectată în ultimele luni de două catastrofe aeriene, a fost nevoit să se întoarcă din drum, din cauza unei defecţiuni a pilotului automat.
Zborul MH198 cu destinaţia Hyderabad (India) s-a întors din drum şi a aterizat fără probleme duminică dimineaţa, la Kuala Lumpur, la patru ore după ce a decolat din capitala malaysiană, a anunţat compania aeriană într-un comunicat.
"Defecţiunea" constatată la bordul avionului de tip Boeing 737-800 "nu a avut niciun impact asupra securităţii aeronavei sau pasagerilor", afirmă Malaysia Airlines. "Totodată, ca măsură de precauţie, pilotul a decis să se întoarcă din drum", adaugă compania.
Zborul a fost amânat pentru duminică.
Malaysia Airlines a fost afectată de două catastrofe în ultimele luni.
Pe 8 martie, zborul MH370 a dispărut de pe radare la puţin timp după ce a plecat de la Kuala Lumpur către Beijing, cu 239 de persoane la bord. Această dispariţie rămâne o enigmă. La scurt timp după decolare, avionul şi-a schimbat în mod radical planul de zbor, virând către vest, iar apoi către sud, în direcţia Oceanului Indian, în care s-ar fi prăbuşit după ce a rămas fără carburant.
Pe 17 iulie, alt avion de tip Boeing aparţinând Malaysia Airlines, care efectua o legătură Amsterdam-Kuala Lumpur, a explodat în zbor. Aeronava s-a prăbuşit în estul Ucrainei, o zonă aflată în război, devastată de confruntări armate între forţe loialiste şi separatişti proruşi. Kievul şi rebelii se acuză reciproc că au doborât avionul. Zborul MH17 transporta 298 de persoane, dintre care 193 erau cetăţeni olandezi.