Un număr de 930 de persoane provenind din Franţa sunt implicate în prezent în jihad în Irak şi Siria, a anunţat ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, într-un interviu pentru săptămânalul Le Journal du Dimanche, relatează AFP.
Potrivit oficialului francez, dintre cele 930 de persoane, ''350 sunt în teren, dintre care 60 de femei''.
Un recent raport parlamentar din Franţa făcea referire la circa 950 de persoane implicate în jihad, dintre care 350 în teatrul de operaţiuni, 150 în tranzit, 180 în curs de revenire în Franţa, iar 220 în curs de pregătire pentru plecare în Siria sau Irak.
Referitor la acţiunile vizate de jihadiştii francezi la revenirea în Franţa, ministrul de interne francez a spus că ''unii dintre ei îşi asumă ceea ce au făcut şi se declară gata să plece din nou, în timp ce alţii, afectaţi de toate violenţele la care au asistat sau au participat, nu mai vor să se implice''.