Poliţiştii prahoveni efectuează 7 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializată în furturi de produse petroliere şi braconaj cinegetic. Şapte persoane vor fi conduse la sediul IPJ Prahova, pentru audieri.
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigarea Fraudelor şi Secţiilor de Poliţie Rurală Blejoi şi Cocorăştii Colţ din cadrul IPJ Prahova efectuează 7 percheziţii domiciliare, în Ploieşti şi comuna Bărcăneşti.
Sunt vizate locuinţele unor persoane bănuite că ar avea legături cu membrii unei grupări infracţionale specializată furturi de produse petroliere din conductele magistrale şi braconaj cinegetic, care acţiona în judeţul Prahova şi în judeţele limitrofe.
Acţiunea are loc în continuarea cercetărilor într-un dosar penal, în care au mai fost efectuate 15 percheziţii, la data de 30 iulie şi 10 percheziţii, la data de 6 august.
Din cercetări, a rezultat faptul că trei dintre persoanele bănuite ar fi comis şi un furt dintr-o societate comercială din judeţul Prahova.
Poliţiştii urmăresc descoperirea de bunuri susceptibile a proveni din săvârşirea acestor infracţiuni şi de obiecte folosite la comiterea faptelor. Prejudiciul creat prin activitatea infracţională, estimat până în prezent, este de 110.000 de lei.
La percheziţii participă şi jandarmi. Activităţile se desfăşoară cu suportul de specialitate al DIPI.