Operaţiunea fără precedent de ranfluare a pachebotului Costa Concordia, al cărui naufragiu pe Insula Giglio, în Toscana, s-a soldat cu 32 de morţi în 2012, a început luni şi urmează să dureze cel puţin până în week-end, scrie Mediafax. Coordonatorul acestei operaţiuni, efectuate pentru prima dată pentru un vapor de această mărime, sud-africanul Nick Sloane, s-a declarat emoţionat, după care şi-a reluat postul în sala de control, de unde va superviza întreaga operaţiune.

Aceasta constă în injectarea de aer în cele aproximativ 30 de chesoane din jurul epajei, care are o lungime de aproximativ 300 de metri şi aproximativ 115.000 de tone, pentru ca aceasta să se ridice cel puţin doi metri. Odată adusă la plutire, nava va fi tractată aproximativ 30 de metri în larg, la est de insulă, şi poziţionată cu ajutorul a 36 de cabluri de oţel şi 56 de lanţuri, a anunţat luni proprietarul navei Costa Crociere.

„Este o operaţiune foarte complexă“, a recunoscut duminică, în faţa presei, Franco Gabrielli, care conduce Agenţia italiană pentru Protecţie Civilă, supervizorul operaţiunii.

De reuşita acesteia depinde plecarea gigantului către portul Genova, unde va fi dezmembrat, după doi ani şi jumătate de la naufragiu.