Percheziţii de amploare, vineri, dimineaţă, la Timişoara. Procurorii DIICOT au descins la adresele mai multor interlopi din zonă.

Anchetatorii vizează o grupare specializată în cămătărie, într-un dosar al cărui prejudiciu este de două milioane de euro.

Printre cei căutaţi de mascaţi este şi liderul interlop Sorin Udrea, dar şi Adrian Cocoană, bărbatul care în 2008 a ucis un tânăr în centrul Timişoarei, după ce l-a lovit cu maşina. 

 
Acţiunea anchetatorilor vizează 23 de persoane care ar urma să fie ridicate în urma percheziţiilor şi duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara. 
 
Potrivit unor surse judiciare, suspecţii împrumutau bani şi percepeau apoi dobânzi foarte mari care ajungeau şi la o mie la sută şi semnau acte cu clienţii lor prin care aceştia din urmă se obligau să le cedeze apartamentele, în cazul în care nu îşi plăteau datoria la timp.
 
În iunie 2013, Sorin Udrea a fost ridicat de anchetatori de pe un stadion de lângă Timişoara. A fost apoi arestat preventiv, iar în 24 octombrie 2013 a fost eliberat, în urma unei decizii a Curţii de Apel Timişoara.

În acest dosar, el este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, şantaj, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme şi muniţii, complicitate la tâlhărie în formă calificată, braconaj, în formă calificată şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Udrea nu a fost condamnat pentru aceste acuzaţii, dosarul său aflându-se încă în lucru la Tribunalul Timiş.