Mai multe nereguli au fost găsite de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov la hotelul din Predeal unde vineri un copil de zece ani a murit înecat în piscina care nu era prevăzută, conform legii, cu bară de susţinere la nivelul apei, unitatea riscând o amendă şi suspendarea activităţii.
 
"În urma tragicului eveniment din Predeal, au fost declanşate mai multe controale, atât la hotelul în cauză, cât şi la toate spaţiile de agrement acvatic din regiune, unde s-au găsit nereguli mai mici sau mai mari. În ceea ce priveşte hotelul din Predeal, noi am mai făcut un control la acelaşi agent economic în urmă cu cinci sau şase luni şi i-am avertizat să remedieze problemele, printre care şi lipsa barelor de la nivelul apei, care i-ar fi putut salva viaţa copilului. Dar nu s-a produs nicio schimbare, prin urmare, sancţiunile vor fi drastice petnru că nu mai vreau să văd lumânări la marginea piscinei şi părinţi care plâng", a spus comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, potrivit Mediafax.
 
La un hotel de trei stele din Predeal, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au constatat că barele de protecţie de la nivelul apei din piscină lipseau, de asemenea, trusa de prim-ajutor, iar calitatea apei nu era conformă.
 
"Nu s-a încheiat încă procesul-verbal, deoarece reprezentanţii hotelului au termen de o săptămână să ne prezinte toată documentaţia cerută. Dar, pentru neregulile constatate, vor fi sancţionaţi cu o amendă de 70.000 de lei şi suspendarea activităţii până la remedierea problemelor", a spus şeful CRPC Braşov.
 
De asemenea, în acest caz a fost deschis dosar penal pentru omor prin imprudenţă, potrivit sursei citate. 
 
Pe 27 iunie, un copil de 10 ani s-a înecat în piscina unui hotel din staţiunea Predeal, după ce adultul care îl însoţea nu l-a supravegheat corespunzător.

Băiatul s-a dus la piscină împreună cu alţi cinci copii care erau însoţiţi de un bărbat de 41 de ani, tatăl a doi dintre copiii din grup. Deşi la piscină erau afişate avertismente în care se preciza că apa din piscină are o adâncime de 1,80 metri, iar copiii trebuie suporavegheaţi, din primele date a reieşit că bărbatul nu i-a supravegheat corespunzător, iar unul dintre copii s-a înecat. Un echipaj SMURD a fost chemat la faţa locului, însă copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
 

Poliţia din Predeal a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul.