Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), anunţă Mediafax. Stavarache a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Din primele informaţii, împreună cu primarul Romeo Stavarache au mai fost reţinuţi încă doi angajaţi ai Primăriei Bacău.
Romeo Stavarache este edil al municipiului Bacău din 2004. El conduce şi organizaţia judeţeană a PNL, înainte de intrarea în acest partid fiind membru PUR (actualul PC).