Vlad Stoica, şeful de cabinet al premierului Victor Ponta, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost arestat pentru corupţie.
Anchetatorii spun că baronul local făcea trafic de influenţă chiar din anticamera prim-ministrului.
Vlad Stoica a stat mai puţin de o oră la DNA. Procurorii l-au citat în calitate de martor, după ce Adrian Duicu l-a menţionat într-o declaraţie făcută în instanţă. În rechizitoriu se arată că Stoica urma să primească CV-ul Elisabetei Ponea, soţia şefului poliţiei din Mehedinţi, pentru ca aceasta să fie ajutată să ocupe o funcţie de conducere în Parchet.
La DNA a fost audiat şi un consilier de la cancelaria premierului. Adrian Bădescu, cel care deţine şi funcţia de preşedinte interimar al PSD Mehedinţi, ar fi, potrivit procurorilor, omul de legătură folosit de Adrian Duicu. Anchetatorii susţin că preşdeintele suspendat al CJ ar fi mers la Guvern pentru a susţine promovarea şefului Poliţiei judeţene, Ştefan Ponea, într-o funcţie de conducere la Bucureşti. La rândul său, acesta urma să îl scape pe Adrian Duicu de un proces cu Agenţia Naţională de Integritate.