Şase gospodării din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, vor fi evacuate din cauza unei alunecări de teren care pune în pericol inclusiv un drum judeţean, pompierii intervenind, vineri, pentru mutarea a două familii aflate în pericol iminent.
De asemenea, în ultimele 24 de ore pompierii au intervenit şi în Capitală şi în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi Teleorman pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, s-a produs o alunecare de teren în punctul ”Gropile”, care a pus în pericol gospodăriile cetăţenilor, ameninţând, totodată, platforma drumului judeţean 605 C.
”Ca măsură de protecţie civilă, s-a hotărât evacuarea celor şase gospodării, aflate pe direcţia de desfăşurare a alunecării de teren şi monitorizarea permanentă a conturului suprafeţei alunecate, pe direcţia de deplasare către alte patru gospodării. La momentul acesta (vineri - n.r), cu ajutorul pompierilor se realizează evacuarea celor două familii aflate în zona imediată a manifestării alunecării la căminul social, iar bunurile materiale şi animalele acestora vor fi adăpostite în spaţii puse la dispoziţie de către autorităţile locale din zonă”, se arată în document.Potrivit sursei citate, în ultimele 24 ore, pompierii militari au mai intervenit în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Teleorman şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente şi vântul puternic.
Şase gospodării din judeţul Vâlcea, evacuate în urma unei alunecări de teren. Pompierii au mai intervenit în Capitală şi în alte patru judeţe
2 iunie 2017
(65 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Meciul Franţei cu România, din deschiderea Euro 2016, ar putea fi vizat de terorişti
(19 mai 2016)
35 vizualizări
Patru turişti,blocaţi în Bucegi, au fost salvaţi de salvamontişti
(3 mai 2014)
47 vizualizări
Un român a fost împuşcat mortal în nordul Italiei, în timp ce încerca să jefuiască un bar
(12 martie 2017)
53 vizualizări
Pană de curent la sediul poliţiei prahovene
(18 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
60 vizualizări
Neculai Onţanu rămâne în arest pentru încă 30 de zile
(26 aprilie 2016)
35 vizualizări
Provizii transportate cu elicopterul MAI pentru marinarii blocaţi pe Dunăre
(29 ianuarie 2017)
53 vizualizări
Infractorul care a omorât o femeie şi a fugit de la locul accidentului va fi cercetat în libertate
(28 august 2016)
51 vizualizări
Uraganul Matthew le-a stins lumina americanilor. Aproape 2 milioane de locuinţe şi firme, afectate
(9 octombrie 2016)
27 vizualizări
Consiliul Concrenţei anchetează firmele de asigurare
(27 iulie 2015)
35 vizualizări
Trei cutremure în Vrancea
(16 februarie 2014)
76 vizualizări
Bărbatul bolnav de Ebola care era tratat în SUA a murit
(9 octombrie 2014)
38 vizualizări
Piloţii MAI fac antrenamente în munţii Bucegi
(11 septembrie 2013)
61 vizualizări
Un ploieştean, împuşcat în apartament
(5 septembrie 2013)
96 vizualizări
Merkel şi Poroşenko cer oprirea livrărilor de arme din Rusia în Ucraina
(17 august 2014)
28 vizualizări
Cei trei patroni ai clubului Colectiv, ARESTAŢI PREVENTIV
(4 noiembrie 2015)
48 vizualizări
Cine a oprit lumina în Ploieşti?
(7 ianuarie 2014)
196 vizualizări
14 adolescenţi are se aflau în tabără s-au înecat într-un lac din Rusia. Însoţitorii s-au salvat pe ei şi au fost arestaţi
(20 iunie 2016)
42 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























