Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa l-au reţinut pe şeful postului de Poliţie Poarta Albă în timp ce acesta primea suma de 2700 lei pentru a ajuta infractorii.

DGA precizează că poliţistul Dragoş Fătu ar fi cerut suma "în scopul propunerii unei soluţii favorabile în cadrul unui dosar penal în care denunţătorul, alături de C.V.M., sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat".
 
Surse apropiate anchetei spun că Dragoş Fătu era venit în poliţie pe linie externă. El ocupa funcţia de şef al postului de poliţie de la Poarta Albă de 3 ani.
Poliţistul a fost prins în flagrant chiar în faţa sediului instituţiei.
 
"În fapt, în luna februarie 2013, C.A. împreună cu C.V.M. au sustras o sumă de bani şi alte bunuri dintr-un Oficiu Poştal. Ca urmare, li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
Iniţial, agentul de poliţie a pretins o sumă de bani drept mită pentru a propune o soluţie favorabilă în dosarul penal în care cei doi erau cercetaţi. Întrucât poliţistul a considerat că suma de 200 de euro primită iniţial este insuficientă, acesta a mai pretins şi alte sume de bani, în acelaşi scop, fapt pentru care cele două persoane cercetate i-au remis, în timp, suma totală de 1.200 de euro.
 
La data de 20.06.2014, C.A. a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa cu privire la faptul că agentul de poliţie le-a pretins suma de 600 de euro, în scopul enunţat mai sus.
 
Ca urmare, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi sub coordonarea procurorului desemnat a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant, cu această ocazie poliţistul fiind surprins în timp ce primea suma de 2.700 lei de la denunţător.
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus începerea urmăririi penale, faţă de cel în cauză efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 289 Cod penal, rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
 
Faţă de agentul de poliţie s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile", mai spun ofiţerii DGA.