Cea mai bine clasată jucătoare din istoria tenisului românesc s-a calificat în turul al doilea de la Wimbledon după ce a trecut în două seturi de Teliana Pereira - numărul 88 în clasamentul mondial.
A treia favorită a turneului de grand slam londonez, Simona s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-2 şi va avea un adversar accesibil în următoarea rundă. O va întâlni pe Lesia Tsurenko, din Ucraina, numărul 170 mondial.
„Este un start bun. Am fost agresivă şi am controlat jocul. Am făcut un meci bun şi am servit foarte bine. A fost puţin dificil să joc din cauza vântului. Mingea zbura diferit, dar am administrat bine această situaţie. Voi da tot ce am mai bun pentru a ajunge câte mai departe la Wimbledon”, a declarat Simona Halep.