România a fost zdruncinată de un cutremur cu magnitudinea 5,2 pe scara Richter. Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat că nu au existat pagube materiale sau victime şi nici nu s-au înregistrat apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

 

Sfaturi importante în caz de cutremur

El a continuat spunând că pompierii au demarat verificările specifice după seism, mai ales în Centrul Vechi al Capitalei. Arafat a spus că sistemul RO-ALERT nu a transmis mesaje, iar asta pentru că nu era necesar să alerteze populaţia înaintea unui sistem, acest lucru putând provoca panică.

 

„RO-ALERT nu poate da mesaje de avertizare pentru cutremur.

 

Dacă sunt efecte nedorite, dacă vrem să transmitem mesaje atunci dăm ro-alert după cutremur. În primul rând, este foarte greu de prezis. Chiar dacă vine o informare cu 10 secunde înainte, riscul de a induce panică este foarte mare.

 

Din cauza aceasta, nu putem să îl folosim astfel, deşi avem planuri în viitor, însă doar după ce identificăm partea de folosire a populaţiei, care nu trebuie să intre în panică şi să fugă pe scări sau la lift”, a explicat Raed Arafat.

 

De altfel, el a dat şi câteva sfaturi cu privire la ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă oamenii în cazul unui cutremur.

 

Oamenii nu trebuie să între în panică, ci să rămână în apartamente sau case. Cei care stau în imobile nu trebuie să iasă pe casa scărilor, să folosească scările ori liftul, ci să se adăpostească în casă în zonele de siguranţă.

El a mai spus că sub nicio formă oamenii nu trebuie să iasă pe străzi, să plece cu maşinile, lucru care ar îngreuna intervenţia echipelor de salvare, sau să sune apropiaţii, lucru care ar duce la blocarea reţelei şi incapacitatea oamenilor de a apela serviciul de urgenţă 112.

 

Ce să faci în caz de cutremur

În cele mai multe situaţii, te poţi proteja dacă imediat te arunci în genunchi şi mâini înainte ca cutremurul să te doboare. Această poziţie te protejează de cădere, dar îţi permite să te mişti în continuare dacă este necesar. Pur şi simplu stai în genunchi şi în mâini.

 

Acoperă-ţi capul şi gâtul (şi întregul corp, dacă este posibil) sub o masă sau un birou solid. Dacă nu există niciun adăpost în apropiere, pune-te lângă un perete interior sau lângă mobila joasă care nu va cădea peste tine şi acoperă-ţi capul şi gâtul cu braţele şi mâinile.

 

Stai în această poziţie până când tremurul se opreşte. Dacă eşti înăuntru, rămâni înăuntru.

 

NU fugi afară sau în alte încăperi în timpul unui cutremur. Ai mai puţine şanse să fii rănit dacă rămâi acolo unde te afli.

 

Îndepărtează-te de geamuri, obiecte suspendate, biblioteci, vitrine de porţelanuri sau alt mobilier mare care ar putea cădea.

 

Fii atent la obiectele care cad, cum ar fi cărămizile de la şeminee şi coşuri de fum, corpurile de iluminat, ornamentele de perete, rafturile înalte şi dulapurile cu uşi care ar putea să se deschidă.

 

Dacă este disponibil în apropiere, ia ceva pentru a îţi proteja capul şi faţa de resturile care cad şi de sticla spartă.

 

Dacă te afli în bucătărie, opreşte rapid aragazul şi adăposteşte-te la primul semn de zguduire.

 

NU sta în pragul unei uşi. Eşti mai în siguranţă sub o masă. În casele moderne, uşile nu sunt mai rezistente decât orice altă parte a casei. Uşile nu te protejează de cea mai probabilă sursă de rănire – căderea sau zborul obiectelor.

 

Cele mai multe răniri şi decese cauzate de cutremure sunt cauzate de căderea sau zborul obiectelor (cum ar fi televizoare, lămpi, geamuri sau biblioteci), sau de faptul că eşti trântit la pământ.

 

Un cutremur estimat la 5,5 pe Scara Richter a avut loc cu puţin înainte de ora 7:00 astăzi,  3 noiembrie. Seismul a fost puternic resimţit în Bucureşti.

 

Cutremur în România

Cutremurul a avut 5,2 grade pe scara Richter, informează INFP, asta deşi iniţial a fost estimat la 5,5,

 

„În ziua de 03.11.2022, 06:50:27 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km.

 

Cutremurul s-a produs la 69km NE de Ploiesti, 76km E de Brasov, 114km V de Braila, 117km V de Galati, 118km N de Bucuresti, 126km S de Bacau, 148km NE de Pitesti, 183km N de Ruse, 190km E de Sibiu, 206km SV de Iasi”, arată INFP.

 

Reprezentanţii ISU au transmis că nu au fost primite apeluri prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 şi nu au fost semnalate pagube materiale ori victime.

 

„În urmă cu puţin timp, în zona seismică Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,5 pe scara Richter, la o adâncime de 168 km.

 

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Este cel mai puternic seism din ultimii ani. Anul acesta, cel mai puternic cutremur a avut loc pe  16 ianuarie şi a avut 4,4 pe scara Richter. Anul trecut, cel mai mare cutremur a fost pe 26 mai cu o magnitudine de 4,7.

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro