Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a susţinut luni că profesorii care dau meditaţii nu au fost verificaţi de Fisc. Asta după ce luna trecută le pregătea un sistem prin care să primească SMS-uri de avertizare dacă nu plătesc impozit.

 

“Nu din acest an este obligativitatea oricărei persoane, indiferent de profesie, de a depune declaraţia de venit. A fost dintotdeauna această obligaţie.

 

Nu am spus niciodată că fac controale la profesorii care dau meditaţii şi nici nu am făcut controale la profesorii care fac meditaţii.

 

În schimb, sunt profesori care, aşa cum am încercat noi să facem o campanie de informare şi educare, pentru că de fapt asta a fost, un proiect pe fonduri europene care a început la sfârşitul anului 2020 şi s-a terminat în mai 2022, pentru mai multe profesii, nu doar profesori, dar au fost situaţii în care într-adevăr acest gen de persoane profesori care dau meditaţii s-au şi autorizat (prin înfiinţarea de PFA - n.red.)”.

 

Tot azi şeful ANAF a fost întrebat dacă are un bilanţ al profesorilor care şi-au înfiinţat PFA pentru a putea plăti impozite pe meditaţii:

 

“Nu vă pot spune în clipa asta, nu avem o imagine clară, dar putem verifica câte PFA-uri cu acele specific de cod CAEN s-au înfiinţat în ultimele şase luni de zile şi vi le punem la dispoziţie”, a răspuns Heiuş, citat de Edupedu.

 

Totuşi, şeful ANAF a venit cu exemple de bune practici:

 

“Undeva în vestul ţării, la Arad cred, un profesor a declarat venituri de vreo 60.000 de euro şi a plătit impozit, la Timişoara un altul a declarat 50.000 de lei şi a plătit impozit. Deci lucrurile, încet-încet, intră în normalitate.

 

Ceea ce ne dorim noi, ANAF, nu este să mergem în controale şi să prindem pe cineva. Nu. Ci ca contribuabilii din România să aibă un comportament fiscal corect, acesta este scopul final, dar repet nu este pentru noi şi nu a fost niciodată o prioritate de a controla profesorii”.

 

În luna iulie, acelaşi preşedinte al Fiscului spunea la Euronews că şi-ar dori ca “instituţia să aibă un sistem performant prin care să trimită un SMS către profesorii care oferă meditaţii, pentru a le atrage atenţia că nu este legal şi că reprezintă o infracţiune, dacă primesc bani de la părinţii copiilor şi nu plătesc impozit pe ei”.

 

Asta după ce în primăvară ANAF a publicat un ghid pentru declararea veniturilor din meditaţii.

 

 

 

Sursa: www.spotmedia.ro