Update: Meteorologii au emis şi două avertizări Cod Galben şi Portocaliu de furtuni.
Prima avertizare, Cod Galben, este valabilă de astăzi până vineri dimineaţa. În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza şi seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul ţării şi la munte, apoi din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi (27/28 iulie) şi în sud-vest şi sud. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h) şi grindină. Pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp. În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) şi în noaptea de joi spre vineri (28/29 iulie).
Avertizarea Cod Portocaliu este valabilă în jumătatea de sud a Moldovei, nordul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei, de la ora 14, până la ora 22. ”Local în jumătatea de sud a Moldovei, nordul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80…90 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…35 l/mp”, informează ANM.
Ulterior intră în vigoare o avertizare Cod Portocaliu pentru nordul Olteniei şi al Munteniei, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, valabilă de mâine dimineaţă de la ora 3, până mâine seară la ora 22. Vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Autoritatea Naţională de Meteorologie menţine aproape toată zona sudică a României sub Cod Portocaliu de caniculă şi transmite că, miercuri (27 iulie), în Oltenia şi Muntenia valul de căldură va persista. După-amiaza se vor înregistra valori termice de 37-40 de grade, iar noaptea acestea nu vor coborî sub 20-22 de grade. Prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În restul ţării, este valabil un Cod Galben de caniculă până vineri, 29 iulie, cu temperaturi maxime între 33 şi 37 de grade Celsius.
Sursa: www.biziday.ro