Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat, luni, asocierea care a câştigat contractul şi pe lotul 1 a A7 Autostrada Moldovei, între Dumbrava şi Mizil, ultimul care rămăsese neatribuit de pe sectorul Ploieşti – Buzău.

 

“CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect “EXECUŢIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEŞTI-BUZĂU LOT 1 Dumbrava-Mizil km 0+000 – km 21+000”.

 

Ofertantul declarat câştigător este Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A. – PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECT MANAGEMENT SRL, cu preţul de 1.468.550.055,22 Lei fără TVA.

 

Durata de execuţie a contractului este de 20 de luni.

 

Perioada de garanţie a lucrărilor ofertata conform factorului de evaluare este de 10 ani.

 

Lungimea acestui lot este de 21 km şi include construcţia a 14 poduri şi a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 550 m.

 

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea contestaţilor/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, au transmis reprezentanţii companiei.

 

Este primul anunţ care constituie o surpriză după ce, în februarie, Asociaţia ProInfrastrctura dezvăluia că, pentru acest lot, pe primul loc se află şi a fost înştiinţată în acest sens asocierea Bog'Art-Tancrad-Cosedil (România-Italia).

 

În cazul celorlalte două loturi, anunţul din februarie a fost reconfirmat o lună mai târziu, de comunicatele oficiale ale CNAIR. Astfel, contractul de 1.249.992.665 Lei fără TVA pentru al doilea lot, Mizil – Pietroasele, este asocierea SC CONI SRL (lider de asociere) – TRACE GROUP HOLD PLC.

 

Pentru al treilea lot, Pietroasele – Buzău, a fost desemnată câştigătoare oferta de 947.745.642,28 lei, fără TVA, depusă de asocierea DRUM ASFALT SRL (lider de asociere) – ILGAZ INSAAT TICARET A.S. – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA.

 

Toate cele trei contracte au o durată de execuţie de 20 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

 

 

 

Sursa: www.telegrama.ro