Pe fondul situaţiei de criză în energie şi la în ceea ce privesc gazele naturale, Guvernul a emis o nouă ordonanţă ce modifică preţurile la cele două servicii, începând cu data de 1 aprilie a.c. Ordonanţa de Guvern a fost publicată ieri seară şi, conform documentului, este valabilă pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Criza energetică este un factor important, din păcate, în escaladarea situaţiei de criză generalizată în economia românească din aceste zile.

 

Criza energetică se prelungeşte până în 2023 sau stagnează?

Conform unui comunicat european, preţurile la energie continuă să fie un motiv de mare îngrijorare în întreaga UE. Preţurile ridicate şi volatile la gaze, puternic influenţate de cererea globală ridicată şi de tensiunile geopolitice în creştere, determină preţuri ridicate la electricitate.

 

Stocurile de gaze din UE se află la niveluri scăzute din punct de vedere istoric. Securitatea aprovizionării este îngrijorată de debitul scăzut al gazoductelor din est. Astfel, asistăm la o criză a gazelor în creştere faţă de situaţia din momentul comunicării Comisiei din octombrie anul trecut.

 

Conform unor previziuni recente pe termen lung, preţurile la gaze şi energie electrică vor rămâne ridicate şi volatile cel puţin până în 2023. Comparativ cu perspectivele din toamna anului trecut, situaţia s-a deteriorat şi este posibil să dureze mai mult.

 

Creşterea preţurilor la energie afectează din ce în ce mai mult gospodăriile europene şi consumatorii vulnerabili. Comsnumatorii cheltuiesc o proporţie mai mare din venitul lor total pentru facturile la energie, spune EURACTIV.

 

Prin urmare, adânceşte, de asemenea, disparităţile şi inegalităţile în UE. Întreprinderile şi, în special, industriile mari consumatoare de energie, precum şi sectorul agroalimentar se confruntă cu costuri de producţie mai mari.

 

Situaţia creată le dezavantajează din punct de vedere competitiv în comparaţie cu concurenţii din ţările terţe. Preţurile la energie sunt, de asemenea, unul dintre principalii catalizatori ai creşterii nivelului preţurilor de consum în întreaga Europă.

 

O nouă OUG de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

După o perioadă de instabilitate şi negocieri în cadrul coaliţiei, Guvernul Ciucă a publicat, în ele din urmă, o nouă OUG de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Conform documentului, va intra în vigoare de la 1 aprilie a.c., până pe data de 31 martie 2023. Ordonanţa stabileşte noile preţuri de consum la energia electrică şi gaze naturale, după cum urmează:

 

Noile preţuri de plafonare pentru energie electrică

„Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:

 

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;

b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv;

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici”, potrivit proiectului de OUG.”, se precizează în OUG.

 

Noile preţuri de plafonare pentru gaze naturale

„Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale/operatorii de distribuţie de gaze naturale care asigură revânzarea gazelor naturale este:

 

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţii.”, se precizează în OUG emisă de guvern joi, 17 martie 2022.

 

Conform comunicatului emis de guvern, noua OUG de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale va fi votată astăzi în şedinţa de guvern, intrând în vigoare de la 1 aprilie 2022.

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro