Poliţia Română şi psihologii trag un semnal de alarmă asupra unui fenomen îngrijorător care s-a extins în timpul pandemiei. Sunt copii care au ameninţat că se sinucid după ce le-au fost închise conturile unui joc online, care are milioane de utilizatori.
Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat sâmbătă, pentru Digi24, că şi în România s-a înregistrat o ameninţare de suicid în judeţul Buzău.
"Poliţia a intervenit la timp, a luat măsuri, nu s-a impus nicio altă măsură. De atunci nu am mai avut niciun caz.
Noi am fost contactaţi printr-o alertă prin centrul de cooperare internaţională, ni s-a sesizat că pot există alte ameninţări cu suicid de la minori care joacă jocuri online şi pot fi blocaţi. Poliţia a contactat inspectoratele şcolare şi a trimis recomandări cadrelor didactice şi părinţilor pentru a preveni eventuale cazuri negative.
În ele se transmitea că atunci când jucătorii pot fi blocaţi pot recurge fiind implicaţi emoţionali la gesturi necugetate.
În acest sens am transmis să se vorbească cu părinţii şi cadrele didactice cu privire la riscurile la care se expun copiii. Principala recomandare e să fie atenţi la cum îşi petrec copiii timpul", a declarat Romanescu.
Poliţia a transmis, vineri, către Inspectoratul Şcolar Bucureşti o adresă în acest sens.
Cazul la care a făcut referire Ciprian Romanescu s-a petrecut în octombrie a anului trecut. Atunci, un copil în vârstă de 12 ani din Buzău a ameninţat pe o platformă de jocuri online (Roblox) că se sinucide, după ce contul de joc i-a fost închis de administratorul platformei pe motiv că băiatul a avut discuţii în contradictoriu cu un alt jucător online. Cei care gestionează site-ul au anunţat atunci Interpol Washington.
Cu ajutorul celor de la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol dar şi al poliţiştilor buzoieni şi al parchetului băiatul a fost depistat şi audiat în prezenţa tatălui şi consiliat apoi cu privire la riscurile şi responsabilităţile legate de mediul online.
După acest incident, Poliţia Română a realizat o campanie de informare pe Facebook legat de acest aspect, printr-un mesaj informativ numit "Voi ştiţi ce face copilul vostru în mediul online?".
Sursa: www.digi24.ro