Se spune că America este ţara tuturor posibilităţilor însă, cine spune acest lucru, nu a trăit încă în România. Aici, toate lucrurile par să fie contrare normalului, astfel că dacă în alte state, preţurile sunt raliate la salarii, în România mai întâi cresc preţurile, iar salariile poate, după aceea. Ca şi cum nu era deja suficient pentru români, aceştia au primit o nouă veste proastă: se scumpesc carburanţii!

 

Ca şi cum nu era suficient pentru şoferii români, o nouă veste proastă şi-a făcut apariţia, astfel că aceştia încearcă să găsească din nou soluţii pentru a-şi permite să circule cu autoturismul. Astfel, potrivit autorităţilor, preţurile la benzină şi motorină urmează să crească din nou începând cu data de 1 ianuarie 2022.

 

În prezent, preţul la motorină şi la benzină este de aproximativ şase lei pe litru, în timp ce în luna octombrie, la aceleaşi tipuri de carburanţi, preţul la pompă aproape atingea suma de şapte lei. În decursul anului trecut, preţul la motorină şi benzină era de aproximativ 4,7 lei pe litru, însă o nouă scumpire urmează să aibă loc încă din prima zi a anului 2022.

 

După ce a fost actualizat nivelul accizelor cu creşterea preţurilor de consum comunicată de către Institutul Naţional de Statistică (INS), preţul la benzină urmează să se scumpească începând cu data de 1 ianuarie 2022 cu 1,3 puncte procentuale. Nici şoferii care conduc maşini cu propulsie pe motorină nu vor scăpa de scumpiri.

 

Potrivit aceluiaşi anunţ, aceşti şoferi vor ”gusta din plin surpriza”, adăugând la fiecare litru încă 7 bani. Guvernul urmează să majoreze accizele încă din prima zi a anului următor. Aşadar, şoferii români nu vor începe deloc noul an cu dreptul, fiind nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare decât se aşteptau.

 

Romania s-a clasat pe cel de-al doilea loc în ceea ce priveste cresterea preturilor carburantilor la nivelul UE

Cum arată creşterea în cifre

Din primele informaţii reiese faptul că pentru benzina fără plumb, nivelul accizei va creşte cu 65,59 de lei, ceea ce reprezintă 3,55 puncte procentuale, astfel că pentru 1.000 de litri de benzină, preţul se va majora de la 1.827,13 lei, suma de 1.892,72 de lei, iar în cazul motorinei de la 1.674 de lei la 1.735 de lei. După cum este prevăzut în lege, la începutul fiecărui an, accizele la carburanţi sunt ajustate.

 

După cum se arată în Codul Fiscal, „Nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an”.

 

În luna septembrie 2021, România s-a clasat pe cel de-al doilea loc în UE cu privire la creşterea preţurilor la carburanţi, înregistrând un avans de 29%. Pe primul loc s-a aflat Luxembourg, care a cunoscut o creştere de 31 de puncte procentuale. De luat însă în calcul şi faptul că salariile din Luxembourg nu sunt aceleaşi cu cele din România, factor unde ieşim de fiecare dată pierzători.

 

 

 

Sursa: www.stiridinlume.ro