Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Legea iniţiată de deputatul PNL George Tuţă merge la promulgare.

 

După promulgare, instituţiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora.

 

Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.

 

”Încă de la începutul mandatului am avut în plan o iniţiativă legislativă care să interzică instituţiilor publice să ceară oamenilor copii după acte emise tot de instituţii publice. Spre exemplu, serviciul de parcări de reşedinţă din multe oraşe nu va mai avea voie să solicite copii după acte de la acei şoferii care doresc să îşi prelungească un contract de închiriere. Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin şi una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă şi au dreptul la loc de parcare. Or, toate aceste informaţii sunt deja în posesia statului român. Care fie nu ştie unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar şi iar în fiecare an. Vreau să forţez administraţia publică să fie inovativă, să găsească soluţii pentru a repara o aiureală administrativă ce ţine de 30 de ani. Vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar şi aşteptat, totodată, de cetăţeni, dar şi de cei din administraţia publică: debirocratizare. Sunt un susţinător al simplificării proceselor prin care putem îmbunătăţi relaţia dintre cetăţean şi stat. Am încredere că acest proiect de lege va fi adoptat în cel mai scurt timp şi va deveni o exemplu de bună practică pentru fiecare instituţie din ţara noastră”, declarase deputatul PNL George Tuţă la momentul depunerii proiectului în Parlament.

 

Legea a fost susţinută de parlamentari de la toate partidele.

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro