Premierul Florin Cîţu a anunţat că ar putea fi aprobată, într-o şedinţă de vineri a Guvernului, ordonanţa de urgenţă prin care este acordată o compensare la facturile de energie electrică şi gaze. Şeful Executivului a adăugat că este nevoie de un Cabinet care să aibă puteri depline, în contextul măsurilor care trebuie luate în următoarea perioadă, referindu-se şi la moţiunea de cenzură a PSD care va primi votul în plenul reunit de marţea viitoare.

 

„Avem nevoie de un Guvern cu puteri depline, sunt multe lucruri de făcut în perioada următoare, nu ne permitem nici măcar o zi fără guvern, adică trebuie să aprobăm, pe de o parte, şirul de ordonanţe şi hotărâri de guvern care vin împreună cu PNRR. Pe de altă parte, eu sper că până vineri să aprobăm ordonanţă de urgenţă, vinerea o să fie următoarea şedinţă de Guvern, ordonanţă de urgenţă prin care acordăm o compensare a preţului la factura din iarnă la energie şi la gaze, dar nu avem timp până săptămâna viitoare, până marţi, să facem schema pentru companii mici şi mijlocii, ceea ce iarăşi va fi o problemă în perioada următoare. Din punctul nostru de vedere, este iresponsabil ceea ce se întâmplă în Parlamentul României astăzi. Aş putea spune că cei care vor să dea jos guvernul României astăzi aruncă ţara în haos şi condamnă românii într-o perioadă dificilă”, a afirmat Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

 

Prim-ministrul a precizat, joia trecută, că va fi realizată o compensare a facturilor la energie şi gaz şi măsura va viza perioada 1 noiembrie - 31 martie. El a adăugat că încă este în analiză posibilitatea plafonării preţului la gaze, deoarece măsură ar putea avea repercusiuni în economie.

 

PSD a anunţat că va demara campania „Jos Facturile!” privind strângerea de semnături pentru plafonarea facturilor la energie şi gaze. Astel, în toate organizaţiile judeţene, social-demcoraţii le vor explica românilor avantajele acestui proiect care nu doar blochează pentru şase luni orice scumpire a facturii la energie şi gaze naturale, dar oferă consumatorilor şi o compensaţie pentru majorările de preţ operate deja de furnizori, arată un comunicat de presă al partidului.

 

 

 

Sursa: www.news.ro