Limitarea înscrierilor la vaccinare şi cantităţile de ser disponibile în prezent în ţară vor întârzia vaccinarea profesorilor, iar de imunizarea lor depinde revenirea elevilor la şcoală, spune deputatul PSD, Alexandru Rafila, potrivit Mediafax.

 

Alexandru Rafila a spus că PSD a salutat decizia anunţată de preşedintele Klaus Iohannis, de redeschidere a şcolilor din 8 februarie.

 

„Însă am asistat la câteva lucruri foarte îngrijorătoare care au succedat anunţul preşedintelui, respectiv poziţiile reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, care au indus ideea că vaccinarea cadrelor didactice va fi cea care va condiţiona deschiderea şcolilor”, spune profesorul Rafila.

 

Acesta este de părere că, în mod evident, vaccinarea cadrelor didactice până în 8 februarie este imposibilă.

 

„(Vaccinarea - n.r.) nu este posibilă decât peste foarte mult timp, pentru că, pe de o parte, discutăm de sute de mii de cadre didactice, o parte dintre ele nu au suficiente informaţii în momentul de faţă încât să se decidă asupra vaccinării, iar pe de altă parte limitarea înscrierilor şi cantităţile de vaccin disponibile sunt factori care vor întârzia, cu siguranţă, vaccinarea cadrelor didactice”, a spus Rafila.

 

Acesta a precizat că până nu se va reveni la o testare „la nişte nivele care să fie sugestive”, nu se va putea aprecia în mod corect situaţia reală a pandemiei în România.

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro