O familie de români a obligat femei tinere să se prostitueze în apartamente din suburbiile Parisului după ce le-a ”antrenat” prin bordelurile din Germania. Reţeaua de proxeneţi a fost destructurată săptămâna aceasta.

 

Zece persoane au fost arestate luni în acest dosar, patru în Franţa şi şase în România, a declarat pentru AFP Elvire Arrighi, şeful Biroului Central pentru Suprimarea Traficului de Fiinţe Umane (Ocrteh). Nouă dintre ele au fost arestate preventiv şi una este sub supraveghere judiciară.

 

Ancheta, care a început în aprilie 2019, a identificat şapte victime, tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Potrivit mărturiilor lor, ele trebuiau să predea reţelei „toate câştigurile”.

 

Printre cei implicaţi, mulţi erau membri ai aceleiaşi familii. În fruntea reţelei, un cuplu, ai cărui copii erau ”braţul de fier”. Aceşti tineri adulţi „au supravegheat” reţeaua din Franţa şi Germania şi au „sedus” femeile tinere înainte de a le forţa să se prostitueze.

 

Au reuşit să le convingă să părăsească România sub pretextul „unei vieţi mai bune”.

 

Proxeşii le-au dus mai întâi la bordelurile din Germania, pentru a le „antrena”. Au fost apoi duse în apartamente din suburbiile pariziene, unde urmau să se prostitueze.

 

Unele dintre femei îşi lăsaseră copiii în România, în mâinile cuplului care conduce reţeaua. „Încetul cu încetul s-au făcut ameninţări asupra copiilor dacă nu muncesc suficient”, chiar „maltratare”, a spus comisarul.

 

În timpul percheziţiilor, s-au găsit peste 4.000 de euro, iar două apartamente vor fi confiscate de justiţie, a detaliat comisarul.

 

Această anchetă, deschisă atât în ​​Franţa, cât şi în România, a fost realizată cu succes datorită unei „echipe comune de anchetă”, un instrument juridic european, prin care magistraţii şi serviciile de poliţie pot face schimb de informaţii, a spus Arrighi.

 

 

 

 

Sursa: www.hotnews.ro