Guvernul propune instituirea stării de alertă pentru 30 de zile, pe tot teritoriul ţării, începând cu 17 iunie. Premierul Ludovic Orban a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de marţi, că a fost adoptată o hotărâre în acest sens a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Premierul a amintit măsurile de relaxare a restricţiilor propuse de la 15 iunie:

 

Se va permite desfăşurarea activităţilor în centrele comerciale de tip mall, cu excepţia restaurantelor, a locurilor de joacă, sălilor de jocuri.

 

Se reia activitatea în sălile de fitness şi aerobic.

 

Se reia activitatea în grădiniţe şi afterschool-uri.

 

În plus, am luat decizia de a permite oficierea de slujbe şi în interiorul bisericilor. Noi nu am închis bisericile în nicio perioadă, s-au permis evenimente cu număr redus. (…) Va fi un număr restrâns de credincioşi permis în interior, deci slujbele se vor ţine şi în interior, şi în exterior. Va fi regula de distanţare socială, regula de purtare a măştii în interior, dezinfecţie.

 

Se reiau şi activităţile jocurilor de noroc. A fost o adevărată campanie împotriva noastră că dăm drumul la păcănele. Jocurile de noroc înseamnă şi loteria, casele de pariuri, altele care se desfăşoară în baza legii. Ce nu înţeleg cei care ne critică doar ca să se afle în treabă este că măsurile pe care le-am luat au avut la bază analizele de riscuri epidemiologice.

 

Am luat decizia deschiderii acolo unde am considerat că riscul e mic sau că prin măsurile luate se poate proteja sănătatea cetăţenilor.

 

Marcel Vela:

 

Vă solicit includerea pe ordinea de zi a proiectului de HG pentru prelungirea stării de alertă cu o perioadă de 30 de zile.

 

După adoptarea în Guvern, hotărârea trebuie să treacă prin Parlament, unde, aşa cum s-a întâmplat şi la precedenta hotărâre de instituire a stării de urgenţă, sunt aşteptate modificări impuse de PSD.

 

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat luni, după şedinţa conducerii partidului, că PSD va accepta prelungirea stării de alertă pentru 15 zile.

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro