Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat marţi măsurile de organizare pentru depunerea, începând de miercuri, a actelor necesare în vederea obţinerii fondurilor guvernamentale pentru şomajul tehnic.

 

Ea a declarat că, de la 1 aprilie 2020, vor putea fi depuse actele necesare în vederea obţinerii fondurilor alocate.

 

Astfel, a subliniat ministrul, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social vor primi prin mijloace electronice, începând de miercuri, astfel încât să se închidă luna martie, solicitările pentru primirea fondurilor în vederea acoperirii cheltuielilor pentru angajaţii cu contract individual de muncă, pe care i-au înregistrat anterior în REVISAL ca intrând în şomaj.

 

Aceştia trebuie să depună, electronic, o cerere, o declaraţie pe proprie răspundere şi lista angajaţilor pentru care solicită fondurile guvernamentale, anterior înregistrându-i în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic.

 

”La AJOFM-uri vor depune online o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere angajatorii care au angajaţi notificaţi în Revisal, angajaţi prin contracte individuale de muncă, suspendate temporar, notificate în Revisal, pentru care solicită fondurile aferente şomajului tehnic, adică 75 % din câştigul salarial al persoanei pe luna respectivă - respectiv maxim 75 % din salariul mediu brut.” - a declarat ministrul Muncii.

 

La agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială se vor prezenta cei care au alte forme de angajare decât contractul individual de muncă, respectiv cei care lucrează prin PFA, prin forme de lucru tip întreprindere individuală, prin contracte de muncă pe drepturi de autor, dar şi cluburile sportive care au angajaţi în altă formă de muncă decât contractele individuale, precum contractele de activitate sportivă.

 

Toate aceste categorii vor depune electronic o cerere şi o declaraţie pe proprie răspundere. În cazul cluburilor sportive se va ataşa şi lista sportivilor pentru care solicită fonduri.

 

”Cei care au alte forme contractuale, cei care lucrează prin PFA, cei care lucrează în întreprinderi individuale, cei care lucrează prin contracte de drepturi de autor şi alte forme, mai puţin contractele individuale de muncă, se vor prezenta la AJPIS-uri, agenţii judeţene pregătite, de asemenea, să primească atât întrebările, cât şi, de mâine, solicitările dumneavoastră pentru fondurile puse la dispoziţie de Guvernul Ludovic Orban. Nimeni nu plăteşte de la el, urmând să primească banii prin rambursare.” - a mai spus Violeta Alexandru.

 

“Niciuna dintre aceste categorii nu va prezenta Certificat de Urgenţă. Guvernul, având în vedere evoluţia lucrurilor în România, a înţeles să elimine orice barieră birocratică şi să rezume comunicarea cu cei care solicita fondurile la următoarele documente: o simplă cerere, o declaraţie pe proprie răspundere şi, acolo unde este cazul, la AJOFM cu precădere, lista angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic, respectiv la AJOPIS cluburile sportive vor depune lista sportivilor pentru care au forme contractuale tip contracte de activitate sportivă”, a explicat ministrul Muncii”.

 

Astfel, fiecare agenţie judeţeană va răspunde la întrebări prin telefon sau e-mail.

 

”Prima dumneavoastră solicitare, dacă sunteţi în categoriile vizate de acest sprijin guvernamental va fi depusă începând de mâine, aferentă perioadei 16 martie - 31 martie. Închideţi luna martie, după care pregătiţi cerere-declaraţie şi o trimiteţi, dacă sunteţi angajator cu angajaţi prin contracte individuale de muncă la AJOFM-ul din judeţul în care aveţi sediul social al entităţii. Cererea dumneavoastră, conform legii, va fi procesată în maxim 15 zile. Ne străduim ca acest termen să fie cât mai scurt. De îndată ce primiţi banii, aveţi un termen de 3 zile de la încasare, de la primirea banilor în cont, ca să faceţi plata către angajaţii dumneavoastră, urmând ca până la termenul prevăzut de lege să faceţi plata contribuţiilor.” - a mai spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro