Direcţia de Sănătate Publică anunţă că a amendat 120 de persoane pentru nerespectarea obiligaţie autoizolării, care  este 14 zile pentru toate persoanele care vin din ţări cu mai mult de 500 de cazuri de coronavirus confirmate. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 1,8 milioane de lei.  Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Neamţ şi Hunedoara.

 

Până în prezent, inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea autoizolării , conform HG 857/2011, art. 30, lit H.

 

Cele mai multe amenzi au fost aplicate de către inspectorii sanitari din Neamţ şi Hunedoara, câte 12 amenzi în fiecare dintre aceste judeţe, cu valoare de 210 000 lei (NT) respectiv 134 000 lei (HD).

 

Reamintim că, în cazul în care o persoană călătoreşte într-o ţară expusă infecţiei cu noul coronavirus din zonele de risc rosie/galbenă, la revenirea în ţară ramane obligatoriu în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro