Ioan Măceşanu, tatăl Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani dispărută săptămâna trecută, a spus, într-o declaraţie de presă, că are încredere că fiica sa este încă în viaţă.
„Vorbim cu ea în fiecare seară, nu că vorbim la telefon, dar vorbim cu ea, ne rugăm în fiecare oră. Vom crede până în ultima speranţă”, a spus el.
El le-a cerut anchetatorilor „să-şi vadă de treabă, să-şi unească forţele să o găsească”.
„Vreau să spun celor care au luat-o să o aducă înapoi, să o lase într-o margine, nu ma mai intereseazî apoi cine a făcut asta, vreau numai să o aducă, să ne reluăm viaţa pe care o aveam înainte, viaţa noastră liniştită”, a spus el.
„E dificil, sunt 8-9 zile în care nu ştim nimic. Nu mă interesează cine a luat-o, dacă o aduce”, a continuat tatăl Alexandrei.
El nu a avut reproşuri faţă de modul în care au acţionat autorităţile în cazul fiicei sale.
„Le mulţumesc pentru ce au făcut până acum şi pentru ce vor face. Cred că şi-au făcut datoria, am încredere în ei”, a spus Ioan Măceşanu.
„Poate nici dânşii nu şi-au dat seama, poate dacă locaţia era mai clară... Mă simt vinovat eu, ca tată, că nu am făcut mai mult. Dacă îmi dădeam seama, poate nu se ajungea până aici. Dar eu cred că îşi vor face datoria şi o vor găsi în viaţă. Aşa îmi spune inima, şi mie şi soţiei. Suntem încrezători. Aşteptăm din moment în moment să o aducă acasă. Noi credem că va fi bine”, a spus Ioan Măceşanu.
El le-a transmis operatorilor de la 112 şi poliţiştilor care au preluat apelul Alexandrei să fie mai atenţi pe viitor.
Ioan Măceşanu a negat că poliţiştii i-ar fi spus să plătească percheziţiile, dacă fata ar fi plecat cu un iubit şi că l-ar fi pus să spargă uşi la percheziţii.
Întrebat ce i-ar transmite lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest caz, Ioan Măceşanu a răspuns: „Dânsul, cu zâmbetul într-o parte, i-aş transmite să ardă în iad dacă a făcut aşa ceva. Dacă nu a făcut, Dumnezeu să-l aibă în pază”.
Întrebat de apelurile primite de familie, după dispariţia Alexandrei, în care li se spunea că fiica lor a plecat din ţară, Ioan Măceşanu a spus: „Era o voce de bărbat în vârstă. I-am spus să vorbească mai tare şi a spus că nu poate, că îl doare în gât, pentru că a băut apă rece, dar era vocea unui bărbat în vârstă”.