O destinaţie turistică din România a fost inclusă în topul celor 52 de locuri de vizitat în 2020, realizat de publicaţia New York Times. „Alpii Transilvaniei”, locul pe care prinţul Charles l-a numit „o comoară de nepreţuit”, este promovat alături de destinaţii precum Bolivia, Washington, Paso Roble sau Sicilia.
65% din pădurile seculare ale Europei se află în România, scrie jurnalistul Gabriel Leigh. „Pentru a experimenta o parte din sălbăticia reală nu este nevoie să mergeţi până la capătul Pământulu, ci vizitaţi România. Aceste păduri adăpostesc urşi, lupi şi o floră surprinzătoare”.
Publicaţia New York Times propune o vizită în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei sau o drumeţie în munţii Făgăraş, lăudând Transfăgărăşanul, „o destinaţie în sine pentru pasionaţii de maşini”.
"Niciodată nu a existat un moment mai potrivit pentru a vedea şi a celebra aceste păduri având în vedere că, în ciuda eforturilor conservatorilor, inclusiv ale prinţului Charles, care le-a numit „o comoară naturală nepreţuită”, pădurile din România sunt în pericol din cauza exploatărilor ilegale şi a hoţilor de lemne".
Turiştii care vin în număr mare ar putea avea un impact pozitiv, transmiţând un mesaj împotriva defrişărilor masive.
Sursa: www.digi24.ro