Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie au anunţat prognoza meteo pentru weekendul 29 noiembrie – 1 decembrie, iar potrivit acestora vremea va suferi schimbări. Iată cum va fi vremea de Sfântul Andrei şi de 1 Decembrie.

 

Meteorologii anunţă că astăzi, 29 noiembrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât ar fi normal pentru aceast sfârşit de toamnă. Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice şi pe arii restrânse va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile pe suprafeţe mai mici. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 8 grade, iar izolat va apărea şi ceaţa.

 

Sâmbătă, 30 noiembrie de Sfântul Andrei, vremea se va răci faţă de ziua precedentă, ajungând astfel la o valoare termică normală specifică perioadei. Cerul va fi noros în jumătatea de nord a ţării, unde sunt prognozate şi precipitaţii sub formă de ploaie, iar pe suprafeţe mici noaptea şi ninsoare.

 

La munte iarna îşi va intra în drepturi, adică va ninge însă, zăpada nu se va depune. În sudul şi sud-estul teritoriului valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât mediile climatologice, cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi mai ales ploi. Temperaturile maxime vor urca până la 4 grade Celsius în regiunile nordice şi până la 14 grade Celsius în Dobrogea şi Muntenia. Temperaturile minime se vor situa între -4 şi 4 grade, iar izolat se va semnala ceaţă.

 

De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României vom avea parte de temperaturi mai scăzute. Vremea se va răci semnificativ, iar acest lucru se va resimţi în toate regiunile din ţară. Valorile termice se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice pentru începutul lunii decembrie.

 

Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, cu înnorări în primele ore ale intervalului în sudul teritoriului şi local în centru. La noapte, cerul va fi înnorat în vestul, centrul şi nordul teritoriului, iar pe arii restânse vor apărea şi precipitaţiile în Banat şi în Crişana. În Muntenia pe arii restrânse sunt prognozate precipitaţii slabe şi mixte, iar în Maramureş va ninge.

 

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa în intervalul -7 şi 2 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

 

 

 

 

Sursa: www.impact.ro