În România, cele mai multe naşteri au loc prin cezariană. Şi asta contrar recomandărilor europene, care spun că operaţia trebuie făcută doar în cazul în care naşterea naturală prezintă un pericol pentru mamă sau bebeluş.

 

Însă unele femei spun că se tem de durere sau că doctorii le recomandă intervenţia chirurgicală din comoditate.

 

Ar putea fi vorba şi despre implicaţii financiare - pentru că o cezariană este plătită mai bine de casa de asigurări de sănătate decât o naştere normală.

 

Pe de altă parte, în cazuri cu riscuri este salvatoare.

 

În secţia de neonatologie a Spitalului Universitar vin pe lume în fiecare an sute de bebeluşi. Medicii recomandă naşterea naturală atunci când nu există riscul unor complicaţii. Dar uneori femeile preferă cezariană.

 

Româncele aleg această metodă de teama unui travaliu lung şi dureros. Dar medicii spun că femeia îşi revine mai greu după cezariană, iar operaţia poate avea efecte negative asupra bebeluşului.

 

Adriana Dan, medic primar neonatologie: ″Curăţarea căilor respiratorii se face mai dificil, ei se adaptează puţin mai greu la mediul extern, sunt privaţi de flora benefică bacteriană din canalul pelivigenital, au probleme imunologice mai des decât cei născuţi natural. Cezariana împiedică, îngreunează alăptarea.″⁣

 

Pe de altă parte, atunci când viitoare mamă are o vârstă înaintată sau e vorba de o sarcină în care apar complicaţii, este indicată intervenţia chirugicala.

 

Prof. dr. Radu Vlădăreanu: ″Din punct de vedere medical avem protocol pentru operaţia de cezariană. Rata de cezariene e 53,6% dintre naşteri.″⁣

 

Asta la spitalele de stat, pentru că în sistemul privat trece de 80%. Doctorul ar trebuie să fie obiectiv şi să-i explice femeii care sunt riscurile. Sunt situaţii, spun asociaţiile de părinţi, când motivele financiare dictează tipul de naştere, iar autorităţile recunosc: o cezariană este mai bine plătită decât o naştere naturală.

 

Preşedinta CNAS: ″E o anomalie. CNAS plăteşte mai mult pe o naştere prin cezariană 2.700 de lei, faţă de 1.600 de lei o naştere normală.″⁣

 

Specialiştii sunt de părere că lipsa educaţiei este cea care induce teama viitorilor părinţi. Iar o altă problemă ar fi lipsa personalului din spital. Moaşele sunt cele care ar trebui să aibă grijă de gravidă, dar numărul lor este foarte mic.

 

Mama este cea care în final trebuie să aleagă între o naştere naturală şi o intervenţie chirurgicală complexă, sub anestezie.

 

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro