Alexandra Mihaela Mâceşanu, victima criminalului din Caracal, este nepoata lui Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României.

Într-un interviu acordat Ştirilor ProTV, Alexandru Cumpănaşu a povestit ce a vorbit victima la telefon cu poliţiştii.

Le-a spus că este legată cu o sârmă de picioare, că a fost violată, că este sechestrată, că a fost bătută. Nu ştia unde se află, le-a dat nişte indicii. Le-a spus tot ce a putut ea, cauta adrese acolo, tot ce a putut ea. Iar poliţia, în ”înţelepciunea” lor, credeau că nu este fata.

Vă daţi seama, la 15 ani să fii bătută, violată, schingiuită şi tu să îţi pui speranţa, să vorbeşti 20 de minute la telefon cu oamenii legii”, a declarat Alexandru Cumpănaşu.

Orori greu de imaginat sunt în curs de investigare în Caracal, judeţul Olt. Echipe de poliţişti şi criminalişti au descins în gospodăria unui individ, unde au fost găsite rămăşiţe umane. Ar fi vorba despre mai multe victime, spun surse din anchetă.

Totodată poliţiştii au de rezolvat cazuri de dispariţie fără indicii, inclusiv a doua adolescente, despre are nu se mai ştie nimic.

Descoperirile îngrozitoare au fost făcute într-o casă de la ieşirea din Caracal. Acolo locuieşte un individ de 57 de ani, fost mecanic. Proprietatea lui a fost răscolită centimetru cu centrimetru. S-au făcut şi săpături în curte, pompierii au golit inclusiv fântâna şi a fost adus şi un câine de urmă.

În scurt timp, echipele de specialişti au găsit numeroase fragmente care par a fi umane. Erau arse sau ascunse într-un butoi şi inclusiv în frigider.

Printre rămăşiţe sunt şi bijuterii, dar şi fragmente de imbracaminte feminină. Toate au fost predate celor de la medicină legală. Acolo se va stabili cu certitudine despre câte victime este vorba şi vor fi identificate pe baza testelor ADN.

În acelaşi timp, criminaliştii au în lucru mai multe dosare de dispariţie, inclusiv cele privind doua adolescente. Despre una dintre ele, de 18 ani, nu se mai ştie nimic din aprilie. Iar cealaltă, de 15 ani, a fost dată dispărută de familie chiar joi. Îngrozitor este ca fata a sunat la 112 şi a reuşit să spună că este sechestrata.

Înainte să fie ucisă de criminalul din Caracal, ultima sa victimă a apucat să sune de trei ori la 112. Într-o declaraţie televizată, şeful demis al Poliţiei Române, Ioan Buda, a confirmat, la insistenţele jurnaliştilor, că ultimele cuvinte ale tinerei ar fi fost ”Vine, vine”.

Totul s-a întâmplat în timpul celui de-al treilea apel către 112, care s-a întrerupt brusc, după aceste cuvinte. Ulterior, autorităţile au încercat de 9 ori să o sune pe tânără.

În dosarul morţilor de la Caracal, parchetul local şi-a declinat competenţa către DIICOT, fapt ce pare să confirme ipoteza că Gheorghe Dincă era implicat în infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism.