Până şi grupa mică de la grădiniţă va deveni obligatorie pentru toţi copiii până în 2030, conform unui proiect de lege reexaminat şi adoptat luni de Senat, în calitate de for decizional al Parlamentului. Grupa mare va deveni obligatorie până în 2020, iar cea mijlocie - până în 2023.

 

Proiectul fusese adoptat în luna mai anul trecut, dar, la sesizarea preşedintelui Iohannis, Curtea Constituţională a constatat că Parlamentul nu a respectat normele de tehnică legislativă în cazul mai multor proiecte care modificau legea educaţiei, printre care şi acest proiect.

 

Proiectul de lege prevedea iniţial obligativitatea tuturor grupelor învăţământului preşcolar, adică a grădiniţei, până în 2020.

 

Parlamentarii au ţinut însă cont de Guvern, care a recomandat ca obligativitatea grupelor să se introducă treptat, ţinând cont de deficitul de spaţii şi de personal şi de raportul faţă de calitatea şi facilităţile care trebuie asigurate pentru elevi, aleşii modificând legea în consecinţă.

 

Astfel, grupa mare de la grădiniţă va deveni obligatorie până în 2020, iar grupa mijlocie 0 până cel mai târziu în 2023. Totodată, grupa mică de la grădiniţă va deveni obligatorie pentru toţi copiii până în 2030.

 

Executivul speră însă că autorităţile locale se vor implica în asigurarea condiţiilor pentru generalizarea tuturor formelor de şcolarizare, mai ales că pentru cei mai mici adaptarea la educaţia instituţionaliztă poate fi dificlă.

 

”Generalizarea garantează implicarea autorităţilor publice locale în asigurarea condiţiilor pentru participarae tuturor copiilor vizaţi de această măsură (spaţii, personal, dotări etc.), în timp ce obligativitatea pune presiune şi asupra părinţilor în a-şi aduce copiii şi în a asigura frecvenţa la programul oferit, ceea ce pentru copiii preşcolari ridică destul de multe probleme (sunt într-o perioadă a dezvoltării lor care necesită o adaptare treptată la regimul instituţiei, sunt expuşi mai des la îmbolnăviri etc.)”, arată Guvernul.

 

Proiectul de lege menţine totodată posibilitatea încetării frecventării învăţământului obligatoriu la împlinirea vârstei de 18 ani.

 

 

 

 

Sursa: www.profit.ro