Statisticile publicate luni de Eurostat arată faptul că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa sumelor cheltuite pentru educaţie, în 2015, unde media a fost de 1.400 de euro pe cap de locuitor.
Astfel, ţara noastră a cheltuit o sumă de 248 de euro pe cap de locuitor pentru educaţie, fiind devansată de Bulgaria cu 250 euro şi Croaţia cu 494 euro.
La polul opus sunt statele membre UE care au cheltuit mai mult de 2.500 de euro pe cap de locuitor pentru educaţie, în frunte cu Luxemburg (4.685 euro), Danemarca (3.368 euro) şi Suedia (2.977 de euro).
România se situează pe ultimul loc în UE şi când vine vorba de procentul din Produsul Intern Brut alocat pentru educaţie, 3,1% în 2015, urmată de Irlanda, 3,7% din PIB, şi Bulgaria şi Italia, ambele cu 4% din PIB. Media la nivelul UE a fost de 4,9% din PIB. Pe de altă parte, Danemarca a alocat 7% din PIB pentru educaţie în 2015, urmată de Suedia, 6,5%, Belgia, 6,4%, Finlanda, 6,2%, Estonia, 6,1%, Letonia şi Portugalia, ambele cu 6% din PIB, potrivit Agerpres.
În total, în 2015, statele membre UE au cheltuit peste 716 de miliarde de euro pentru educaţie, o cifră echivalentă cu 4,9% din PIB-ul UE, iar educaţia este al patrulea mare capitol al cheltuielilor publice după protecţia socială, 19,2% din PIB, sănătate 7,2% din PIB şi servicii publice generale 6,2% din PIB.
România, codaşă în UE la cheltuielile pentru educaţie
29 august 2017
- citeşte totul despre:
- romania,
- ue,
- educatie,
- cheltuieli,
- locuitor
(315 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ninsori şi ploi în aproape toată ţara, joi. Temperaturile cresc puţin sâmbătă
(8 aprilie 2021)
124 vizualizări
Bolnavii de cancer vor avea acces gratuit la analize de ultimă generaţie
(17 aprilie 2014)
109 vizualizări
ANAF anunţă că Vama trece 3 zile pe hârtie, pentru a muta pe echipamente noi sistemul IT.
(14 februarie 2020)
79 vizualizări
Românii pot fi verificaţi de azi de poliţişti, pe stradă. Ce amenzi riscă să primească
(6 ianuarie 2022)
200 vizualizări
Salvamont: Abordaţi traseele montane cu responsabilitate; în unele zone e zăpadă, în altele se pot practica sporturi acvatice
(31 martie 2018)
647 vizualizări
103 cadre medicale sunt diagnosticate cu COVID 19, in Romania
(24 martie 2020)
84 vizualizări
O doctoriţă de la Urgenţă a "măturat pe jos" cu un senator
(23 mai 2015)
568 vizualizări
Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă - calendarul probelor. Aproape 35.000 de candidaţi sunt înscrişi
(16 august 2022)
54 vizualizări
3.353 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(15 ianuarie 2021)
97 vizualizări
CFR Călători a anulat 56 de trenuri, în Gara de Nord se înregistrează întârzieri de până la 240 de minute
(7 ianuarie 2017)
65 vizualizări
Care sunt noile restricţii COVID din România
(1 aprilie 2021)
174 vizualizări
Doi români răniţi în incidentul terorist de la Parlamentul britanic
(22 martie 2017)
467 vizualizări
Majestatea Sa Regele Mihai I al României NU vine la funeralii
(8 august 2016)
251 vizualizări
Un minor care muncea la negru a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
(12 martie 2017)
530 vizualizări
Încep înscrierile în clasa pregătitoare!
(23 februarie 2015)
168 vizualizări
Iuliana Tudor şi Crucea Roşie Română lansează campania naţională de strângere de fonduri “România salvează România”
(26 martie 2020)
126 vizualizări
Brăila: Un tânăr a înjunghiat un bărbat, apoi a intrat cu maşina în patru persoane
(11 noiembrie 2018)
109 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























