Sesizarea depusă la Curtea Constituţională de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la bugetul de stat pe 2019 a fost respinsă miercuri de plenul Curţii.

 

Curtea Constituţională a României a stabilit că actul normativ este constituţional, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

 

Sursele citate au menţionat că decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

 

În premieră pentru România, preşedintele a contestat la Curtea Constituţională legea prin care s-au împărţit banii ţării. ″Actul, încalca atât Constituţia, cât şi angajamentele faţă de Uniunea Europeana″⁣, a susţinut şeful statului, care a vorbit despre „bugetul ruşinii naţionale”.

 

În replică, cei de la PSD, l-au acuzat pe Klaus Iohannis că-şi face campanie electorală.

 

Este prima oară când un preşedinte contestă bugetul de stat la Curtea Constituţională. Doar Traian Băsescu a mai refuzat promulgarea legii privind bugetul de stat în 2014, dar atunci a retrimis actul normativ în Parlament. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, legea bugetului ar încălca 7 articole din legea fundamentală.

 

Şeful statului a spus că, prin legea bugetului pe 2019, au fost încălcate angajamentele ţării noastre în Uniunea Europeană. Adică MTO - obiectivul bugetar pe termen mediu - dar şi diferenţele prea mari între creşterea economică prognozata de Comisia Europeană şi cea făcută de Guvern.

 

Transferul cheltuielilor sociale în sarcina autorităţilor locale este o altă nemulţumire a şefului statului. La fel şi banii pe care îi vor primi partidele politice, de 20 de ori mai mulţi decât în anii trecut, a susţinut Klaus Iohannis.

 

În replică, PSD a susţinut că preşedintele României minte pentru că ar fi în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale.

 

 

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro