În cea de-a doua zi de Crăciun, Biserica o prăznuieşte pe Maica Domnului.

Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) credincioşilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii ca a doua zi după marile praznice să se facă pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care L-a născut pe Cel care a adus mântuirea lumii, Iisus Hristos, scrie Agerpres.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria şi s-a făcut model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.

Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este considerat cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în faţa lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L şi născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în faţa Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.

Sfântul Nicodim era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab.

După ce a primit o bună educaţie în ţara sa, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.

În anul 1364, a trecut în Ţara Românească şi s-a aşezat pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, a zidit chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul "Antonie cel Mare", care a fost sfinţită în anul 1369.

Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălţat, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ a format o obşte renumită de zeci de călugări şi a instituit o viaţă monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.

De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.

Ajuns în vârstă, Sfântul Nicodim a încredinţat grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viaţă mai aspră în peştera de deasupra mănăstirii.

Pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat, pe valea Jiului, Mănăstirea Vişina, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ţinutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câţiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).

Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406.