Clipurile care surprind abateri de la codul rutier, filmate de şoferi, ar putea deveni probe, la iniţiativa unui deputat USR. Acum, agenţii îi pot sanţiona pe şoferi doar în baza probelor furnizate de radar sau dacă poliţistul a văzut personal momentul în care legea a fost încălcată.

 

Pentru şoferul din imagini, linia dublă continuă pare fără importanţă. Altul ignoră complet semaforul roşu, în timp ce un al treilea trece milimetri pe lângă producerea unui accident. Deşi filmările sunt clare ca bună ziua, în toate situaţiile, şoferii au scăpat nepedepsiţi. Motivul? Niciun poliţist nu a văzut cu ochii lui momentul în care şoferii au încălcat legea. Un deputat USR propune o lege care să transforme astfel de filmări în probe legale.

 

Mihai Botez, deputat USR: Dă posibilitatea poliţiştilor să constate contravenţii pe baza probelor video pe care le trimit participanţii la trafic. Să înregistreze cu camerele de bord sau cu telefonul o contravenţie şi să o poată sesiza poliţiei.

 

În momentul de faţă, poliţiştii nu iau în calcul imaginile surprinse de astfel de camere de bord. Agenţii de la rutieră iau în considerare doar aparatele radar, deoarece acestea sunt omologate. Asta înseamnă că nimeni nu poate să modifice imaginea. În schimb, dacă proiectul de lege ar intra în vigoare, atunci ar apărea alte probleme.

 

Avocaţii prevăd însă probleme legate de autenticitatea şi contextul în care au fost făcute filmările.

 

Florin Tîrnovean, avocat: Nu poate nimeni să fie sigur de ceea ce a surprins, atât cu privire la stabilirea locului exact al faptei, cât şi la durata, ora la care s-a întâmplat, deoarece aparţinând unei persoane fizice, poate să umble la acele dovezi şi le poate modifica.

 

Poliţiştii sunt de acord de principiu cu ideea parlamentarului, însă atrag şi ei atenţia că o astfel de lege ar putea bloca Poliţia Rutieră.

 

Bogdan Toader, poliţist, sindicatul Europol: Vor exista comportamente de tip „vigilante”, vor exista abuzuri sau încercări de a se crea abuzuri. Bineînţeles, resursa umană, pentru că vei avea nevoie de o masă foarte mare de poliţişti pe care trebuie să-i extragi dintr-un alt loc.

 

Proiectul de lege va fi în dezbatere publică în următoarele două săptămâni.

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro